Noi reglementări privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicate în Monitorul Oficial

OUG nr. 126/2020 pentru modificarea OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și instituirea unor măsuri privind indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 695 din 3 august 2020. Actul normativ a fost promovat ținându-se cont de actualul context epidemiologic, precum și de necesitatea acordării certificatelor de concediu medical pentru carantină sau izolare și a indemnizațiilor aferente acestor certificate, în vederea îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la prestațiile acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind necesar, potrivit inițiatorilor, întrucât soluțiile legislative preconizate prin Legea nr. 136/2020 nu acoperă întreaga problematică privind modul de acordare a certificatelor de concediu medical, precum și a indemnizațiilor aferente acestora, în cazul în care se dispune carantina persoanelor, în situația în care există o suspiciune de infecție cu o boală contagioasă sau, după caz, izolarea persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.

Astfel, actul normativ prevede, între altele, că persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, stabilite prin hotărâre a Guvernului, neoplaziilor, SIDA, precum și în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine