Echivalarea examenului de acces la stagiu

Conţinutul dosarelor înaintate de facultățile de profil pentru analiză şi aprobare în vederea încheierii protocolului colaborare, trebuie să conţină în principal urmatoarele documente:

1. Cererea facultăţii de profil semnată cel putin de catre Decanul, Şeful catedrei respectivei facultăţi precum şi de către directorul cursului de master respectiv şi eventual semnatura Rectorului Universităţii respective;

2. Dovada certificată printr-un document oficial recunoscut potrivit legii învăţământului şi a hotărârilor de guvern emise în aplicarea acestei legi, din care să rezulte acreditarea pentru organizarea cursului de master de 2 ani;

3. Programul general al cursurilor pentru cei doi ani de master certificat şi ştampilat de Decanul facultătii şi şeful masterului respectiv;

4. Fişele disciplinelor de la master cuprinzând scopul si rezultatele invăţării precum si conţinutul detaliat al disciplinelor;

5. Corpul de cadre didactice cu menţiunea titlului stiinţific, utilizat în cadrul programului de master;

6. Metodele de predare utilizate pentru fiecare disciplină;

7. Bibliografia solicitată pentru fiecare disciplină;

8. Modul de evaluare pentru fiecare disciplină, cu prezentarea separată a examinării scrise sau orale şi nota minimă de promovare pentru o disciplină;

9. Suporturile utilizate pentru fiecare disciplină;

10. Orice alt document care să vină în sprijinul dosarului;

11. Dovada achitării taxei aferente analizării dosarului programului de master

Pentru anul 2024:

Detalii echivalare examen de acces la stagiu : https://ceccar.ro/ro/?page_id=996


Pentru anul 2022 -

Termenul de depunere și conținutul dosarului de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere, categoria expert contabil


Termenul de depunere și conținutul dosarului de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere, categoria expert contabil

Termenul de depunere a dosarelor de echivalare: 16 august 2021

În vederea înscrierii directe la stagiu, cu începere de la 1 ianuarie 2022, absolvenţii programelor de masterat, pentru care există acorduri de colaborare încheiate cu CECCAR, au posibilitatea depunerii dosarelor de echivalare până la data de 16 august 2021, în cadrul filialelor CECCAR de domiciliu.

Conținut dosar înscriere și condiții care trebuie îndeplinite:

Potrivit alin. 11 al art. 3 din O.G. nr. 65/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare la cerere se pot înscrie direct la stagiu absolvenţii cursurilor de master, organizate de facultăţile de profil, pe baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor de la examenele de master cu cele de la examenul de admitere în profesie, încheiate de universităţi cu CECCAR.
În temeiul protocoale de colaborare încheiate de universităţi cu CECCAR, absolvenții programelor de masterat, au posibilitatea depunerii dosarului de înscriere directă la stagiu, în termen de trei ani de la absolvire. Cererile de înscriere direct la stagiu depuse de absolvenţii programului de studii universitare de master după termenul de trei ani de la absolvire, dar într-un termen de maxim cinci ani vor fi supuse spre analiză şi hotărâre Consiliului Superior al CECCAR.
Evidenţa protocoalelor de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil, precum şi evidenţa disciplinelor echivalate şi a condiţiilor de medie şi note poate fi consultată la rubrica
 Instituţii de învăţământ superior care au încheiat cu CECCAR protocoale de colaborare.
Concret, actele necesare înscrierii directe la stagiu, în baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor programelor de master cu disciplinele examenului de admitere la stagiu sunt:

  • cererea de înscriere (model Anexă);
  • diploma de studii superioare economice de licență, recunoscută de Ministerul, Educaţiei și Cercetării (copie legalizată);
  • diploma de absolvire a programului de master (copie legalizată). În situaţia în care diploma nu a fost emisă de facultate se poate depune o adeverinţă care să ateste absolvirea programului de masterat (copie legalizată), urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu diploma legalizată;
  • suplimentul diplomei de masterat (copie legalizată). În situaţia în care suplimentul diplomei nu a fost emis se poate depune o situaţie scolară (copie legalizată) cu evidenţa notelor, urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu suplimentul diplomei de masterat;
  • suplimentul diplomei de licenţă (copie legalizată), în cazul programelor de masterat în care se face trimitere la notele obţinute în timpul anilor de facultate;
  • certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitatea de exerciţiu deplină;
  • certificat de cazier judiciar, valabil;
  • CV;
  • copie BI/CI;
  • taxa de analiză a dosarului de echivalare a examenului de admitere la stagiu, respectiv 175 Euro (c/v în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii).
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (model Anexă)

Taxa poate fi achitata în contul bancar aferet filialei de domiciliu sau în contul Sediului Central CECCAR nr. RO90 RNCB 0082 0441 8094 0020 BCR Sucursala Unirii, cu menționarea detaliilor plății, respectiv taxă analiză dosar echivalare examen admitere stagiu.

În temeiul, Hotărârii Consiliului superior al CECCAR nr. 18/437 din 10 februarie 2018, taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezintă taxa de analiză a dosarului şi de acoperire a cheltuielilor necesare organizării examenului de admitere, pentru eventualele discipline neacoperite. Prin urmare, taxa de echivalare nu va fi restituită în situaţia respingerii dosarului de echivalare, a solicitării de retragere a dosarului de echivalare sau în situaţia  în care candidaţii au fost declaraţi respinşi sau nu s-au prezentat la examenul de admitere la stagiu.

Precizări privind îndeplinirea cerinţelor de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu, pentru anul 2021:

Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acordurile de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil din ţară.
În acest sens, în situaţia în care protocolul de colaborare prevede susţinerea unor examene/teste de verificare acestea se vor susţine de către absolvenţii programelor de masterat cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat, în zilele de 01 și 03 octombrie 2021.

Odată cu verificarea situaţiilor şcolare depuse de absolvenţii programelor de masterat se vor avea în următoarele:

1) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu a fost echivalată doar o disciplină din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

  • nota de promovare pentru fiecare disciplină echivalată din cadrul programului de master cu disciplina aferentă examenului de admitere la stagiu să fie minim 6 iar media generală minim 7;
  • În situația în care sunt maxim două discipline care nu au îndeplinit condiția de notă 6 se vor susține examene la disciplinele aferente;

2) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu au fost echivalate mai multe discipline din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

  • media grupului de discipline echivalate pentru o singură disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu trebuie să fie minim 6;
  • dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 însă media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen este de 6, condiţia se consideră îndeplinită şi nu este cazul respingerii dosarului sau susţinerii unor examene de diferenţă.
  • dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 şi media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen nu este minim 6, condiţia se consideră neîndeplinită.

Modalitatea de transmitere a rezultatelor în urma verificării dosarelor de echivalare:

După verificarea documentelor de echivalare, în cursul lunii septembrie, absolvenţii programelor de masterat vor fi înştiinţaţi, prin intermediul filialelor de domiciliu, cu privire la aprobarea/neaprobarea dosarului depus, precum şi cu privire la disciplinele la care trebuie să suţină examene cu ocazia examenului de admitere la stagiu care se va organiza în zilele din 1 și 3 octombrie 2021.
În concluzie, vor putea beneficia de posibilitatea înscrierii directe la stagiu absolvenţii programelor de masterat care în urma verificării dosarelor îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi absolvenţii programelor de masterat declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere la stagiu la disciplinele la care nu au îndeplinit condiția de notă/medie și /sau la disciplinele prevăzute în protocoalele de colaborare încheiate între CECCAR şi facultăţile de profil.


Potrivit alin. 11 al art. 3 din O.G. nr. 65/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare la cerere se pot înscrie direct la stagiu absolvenţii cursurilor de master, organizate de facultăţile de profil, pe baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor de la examenele de master cu cele de la examenul de admitere în profesie, încheiate de universităţi cu CECCAR.

În temeiul protocoale de colaborare încheiate de universităţi cu CECCAR, absolvenții programelor de masterat, au posibilitatea depunerii dosarului de înscriere directă la stagiu, în termen de trei ani de la absolvire. Cererile de înscriere direct la stagiu depuse de absolvenţii programului de studii universitare de master după termenul de trei ani de la absolvire, dar într-un termen de maxim cinci ani vor fi supuse spre analiză şi hotărâre Consiliului Superior al CECCAR. În situaţia în care există protocoale de colaborare pentru care termenul de depunere nu a fost prelungit, prin acte adiţionale, se va avea în vedere aplicarea termenului stabilit la data încheierii protocolului de colaborare, respectiv 1 an de zile de la finalizarea programului de masterat, respective de la susţinerea disertaţiei.

Evidenţa protocoalelor de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil, precum şi evidenţa disciplinelor echivalate şi a condiţiilor de medie şi note poate fi consultată la rubrica Instituţii de învăţământ superior care au încheiat cu CECCAR protocoale de colaborare.

În vederea înscrierii directe la stagiu, cu începere de la  1 ianuarie 2021, absolvenţii programelor de masterat, pentru care există acorduri de colaborare încheiate cu CECCAR, au posibilitatea depunerii dosarelor de echivalare până la data de 11 septembrie 2020.

Dosarele de înscriere directă la stagiu pot fi depuse în cadrul filialelor CECCAR (de luni până vineri între orele 09.00 – 17.00).

Concret, actele necesare înscrierii directe la stagiu, în baza protocoalelor de echivalare a disciplinelor programelor de master cu disciplinele examenului de admitere la stagiu sunt:

  • cererea de înscriere (model Anexa);
  • diploma de studii superioare economice de licență, recunoscută de Ministerul, Educaţiei Naţionale (copie legalizată);
  • diploma de absolvire a programului de master (copie legalizată). În situaţia în care diploma nu a fost emisăde facultate se poate depune o adeverinţă care să ateste absolvirea programului de masterat (copie legalizată), urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu diploma legalizată;
  • suplimentul diplomei de masterat (copie legalizată). În situaţia în care suplimentul diplomei nu a fost emis se poate depune o situaţie scolară (copie legalizată) cu evidenţa notelor, urmând ca dosarul să fie completat ulterior cu suplimentul diplomei de masterat;
  • suplimentul diplomei de licenţă (copie legalizată), în cazul programelor de masterat în care se face trimitere la notele obţinute în timpul anilor de facultate;
  • certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitatea de exerciţiu deplină;
  • certificat de cazier judiciar, valabil;
  • curriculum vitae;
  • copie BI/CI;
  • taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, respectiv 175 Euro (c/v în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii).

Taxa poate fi achitata în cadrul filialelor de domiciliu, la casieria Sediului Central al CECCAR sau în contul CECCAR nr. RO90 RNCB 0082 0441 8094 0020 BCR Sucursala Unirii.

În temeiul, Hotărârii Consiliului superior al CECCAR nr. 18/437 din 10 februarie 2018, taxa de echivalare a examenului de admitere la stagiu, în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezintă taxa de analiză a dosarului şi de acoperire a cheltuielilor necesare organizării examenului de admitere, pentru eventualele discipline neacoperite. Prin urmare, taxa de echivalare nu va fi restituită în situaţia respingerii dosarului de echivalare, a solicitării de retragere a dosarului de echivalare sau în situaţia  în care candidaţii au fost declaraţi respinşi sau nu s-au prezentat la examenul de admitere la stagiu.

Precizări privind îndeplinirea cerinţelor de echivalare a disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu, pentru anul 2020:

Echivalarea disciplinelor programelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere la stagiu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acordurile de colaborare încheiate de CECCAR cu facultăţile de profil din ţară.

În acest sens, în situaţia în care protocolul de colaborare prevede susţinerea unor examene/teste de verificare acestea se vor susţine de către absolvenţii programelor de masterat cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat, în zilele de 2 și 4 octombrie 2020.

Odată cu verificarea situaţiilor şcolare depuse de absolvenţii programelor de masterat se vor avea în următoarele:

1) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu a fost echivalată doar o disciplină din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

a) nota de promovare pentru fiecare disciplină echivalată din cadrul programului de master cu disciplina aferentă examenului de admitere la stagiu să fie minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare) iar media generală minim 7;

b) În situația în care sunt maxim două discipline care nu au îndeplinit condiția de notă 6 sau 7 se vor susține examene la disciplinele aferente;

2) În situaţia în care pentru o disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu au fost echivalate mai multe discipline din planul de învăţământ al programului de master se vor respecta următoarele criterii de verificare:

a) media grupului de discipline echivalate pentru o singură disciplină aferentă examenului de admitere la stagiu trebuie să fie minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare);

b) dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 însă media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen este de 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare), condiţia se consideră îndeplinită şi nu este cazul respingerii dosarului sau susţinerii unor examene de diferenţă.

c) dacă în cadrul grupului de discipline se regăsesc note de 5 şi media materiilor echivalate pentru o singură disciplină de examen nu este minim 6 sau 7 (în funcţie de prevederile acordului de colaborare), condiţia se consideră neîndeplinită.

După verificarea documentelor de echivalare, în cursul lunii septembrie, absolvenţii programelor de masterat vor fi înştiinţaţi, prin intermediul filialelor de domiciliu, cu privire la aprobarea/neaprobarea dosarului depus, precum şi cu privire la disciplinele la care trebuie să suţină examene cu ocazia examenului de admitere la stagiu organizat în zilele din 2 şi 4 octombrie 2020.

În concluzie, vor putea beneficia de posibilitatea înscrierii directe la stagiu absolvenţii programelor de masterat care în urma verificării dosarelor îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi absolvenţii programelor de masterat declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere la stagiu la disciplinele prevăzute în protocoalele de colaborare încheiate între CECCAR şi facultăţile de profil.