Codul fiscal a fost modificat. Noi prevederi referitoare la sumele destinate sponsorizărilor

Codul fiscal a fost completat cu noi prevederi referitoare la sponsorizări prin Legea nr. 322/2021, publicată joi, 30 decembrie 2021, în Monitorul Oficial.

Actul normativ stabilește, potrivit expunerii de motive ce a însoțit propunerea legislativă, ca începând cu anul 2022 partea din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat de firme și permis de lege să poată fi redirecționată oricând într-un interval de 7 ani beneficiarilor de sponsorizări (entități nonprofit, instituții publice sau persoane fizice ce activează în domeniile educație, cercetare, sănătate, cultură, sport, drepturile omului, protecția mediului etc.). „Aceste sume ar constitui un fond din care s-ar putea acorda sponsorizări, urmând ca anual firmele să regularizeze sumele pe care le au la dispoziție”, se arată în documentul citat.

Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 322/2021, articolul 42 din Codul fiscal se completează cu un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: „În cazul în care valoarea stabilită potrivit art. 25 alin. (4) lit. i), diminuată cu sumele reportate, după caz, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit, în limita valorii astfel calculate pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private în termen de maximum 6 luni de la data depunerii declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În cazul contribuabililor membri ai unui grup fiscal, redirecționarea poate fi dispusă numai de persoana juridică responsabilă. Obligația plății sumei redirecționate din impozitul pe profit revine organului fiscal competent. Redirecționarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea entităților persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităților de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data plății sumei respective de către organul fiscal, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (41). Procedura, modelul și conținutul formularului de redirecționare se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF”.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine

Leave your comment