Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au dezvoltat și implementat o nouă facilitate a serviciului Spatiul Privat Virtual (SPV) pentru persoanele fizice: identificarea vizuală online, care este operațională din 11 august a.c. „Identificarea persoanelor fizice care doresc să se înregistreze în SPV poate fi efectuată de la distanță și prin intermediul unei sesiuni video (identificare vizuală online). Pentru identificarea vizuală online este necesar ca persoanele fizice să se programeze online prin intermediul aplicației dedicate, disponibilă pe site-ul www.anaf.ro. Programarea online trebuie efectuată în termen de zece zile de la momentul înregistrării în SPV. În situația în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile”, se precizează într-un comunicat al ANAF.
În cazul exercitării de către persoana fizică a opțiunii privind aprobarea prin identificare vizuală online, ANAF transmite persoanei fizice o informare, pe e-mail, care cuprinde:
a) instrucțiuni de desfășurare a identificării vizuale online care se va derula;
În timpul sesiunii de identificare vizuală online, funcționarul public poate formula întrebări cu privire la informații ce trebuie să conțină elemente cunoscute de ANAF și persoana fizică. În situația în care persoana fizică nu răspunde corect întrebărilor adresate, cererea de înregistrare în SPV se respinge.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.