Le urăm bun venit noilor experți contabili și contabili autorizați! Vă felicităm pe toți pentru rezultatele obținute și vă urăm mult succes în activitatea profesională!
Și pentru că apreciem eforturile depuse de toți candidații la Examenul de aptitudini din luna iulie 2020, venim în întâmpinarea celor care nu au reușit să promoveze examenul, oferindu-le încă o șansă prin organizarea unei sesiuni extraordinare a examenului în perioada 18-20 septembrie 2020.
Candidații vor beneficia de un program de formare intensiv, oferit gratuit de CECCAR, ce se va desfășura la începutul lunii septembrie 2020. Vom reveni cu informații în ceea ce privește orarul programului de formare.
De asemenea, pentru candidații care nu au promovat sesiunea iulie 2020, taxa de participare este redusă la 550 de lei pentru categoria expert contabil și la 375 de lei pentru categoria contabil autorizat.
Totodată, candidații care au promovat o singură probă (respectiv au obținut nota 7 la o singură probă) în sesiunea iulie 2020 au posibilitatea de a susține doar proba nepromovată în sesiunea extraordinară din septembrie, taxa de participare în acest caz fiind de 450 de lei pentru categoria expert contabil și 300 de lei pentru categoria contabil autorizat.
Taxa rămâne la valoarea inițială (175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat) pentru ceilalți candidați care se vor înscrie la sesiunea extraordinară din septembrie 2020.
Candidaţii declaraţi respinşi au posibilitatea depunerii de contestaţii până luni, 3 august 2020, ora 17.00. Contestațiile se depun fizic sau se transmit prin e-mail la filiala unde s-a susținut examenul, însoțite de dovada achitării taxei de recorectare. În cazul solicitării recorectării întregii lucrări sau doar a unei probe de examen, conform Hotărârii nr. 20/562 a Consiliului Superior al CECCAR din 05.03.2020, candidații vor suporta o taxă de recorectare, la care se adaugă TVA, după cum urmează:
– pentru candidații EC: recorectare proba 1 (Contabilitate, Etică, Audit, Evaluare economică, Expertiză contabilă) – 60 lei;
– pentru candidații EC: recorectare proba 2 (Fiscalitate, Drept) – 30 lei;
– pentru candidații CA: recorectare proba 1 (Contabilitate, Etică) – 25 lei;
– pentru candidații CA: recorectare proba 2 (Fiscalitate, Drept) – 25 lei.
În cazul în care contestația este fondată, respectiv a rezultat modificarea notei în avantajul candidatului, taxa de recorectare este restituită.