Vă facem cunoscut faptul că, rezultatele examenului de aptitudini, sesiunea extraordinară din mai 2023, precum și baremele, pot fi consultate pe site-ul CECCAR la următorul link: https://ceccar.ro/ro/?page_id=26159
Candidaţii declaraţi respinşi au posibilitatea depunerii de contestaţii până luni, 12 iunie 2023, ora 16.00. Contestațiile se transmit pe adresa de e-mail a filialei de stagiu, însoțite de dovada achitării taxei de recorectare.
În cazul solicitării recorectării întregii lucrări sau doar a unei probe de examen, conform Hotărârii Consiliului Superior al CECCAR, candidații vor suporta o taxă de recorectare, după cum urmează:
Pentru categoria experți contabili:
- În cazul solicitării recorectării întregii lucrării, respectiv a celor 3 probe taxa de recorectare va fi de 90 lei la care se adaugă TVA;
- În cazul solicitării recorectării unei singure probe taxa de recorectare va fi de 30 lei la care se adaugă TVA;
- În cazul solicitării recorectării a două probe taxa de recorectare va fi de 60 lei la care se adaugă TVA.
Pentru categoria contabili autorizați:
- În cazul solicitării recorectării întregii lucrării, respectiv a celor 2 probe taxa de recorectare va fi de 50 lei la care se adaugă TVA;
- În cazul solicitării recorectării unei singure probe taxa de recorectare va fi de 25 la care se adaugă TVA.
Cu acest prilej dorim să vă facem cunoscut faptul că prin Hotărârea Consiliului superior al CECCAR nr. 23/738 din 11 mai 2023, CECCAR a venit în sprijinul candidaților prezenți la sesiunile examenului de aptitudini cu o serie de modificări la Regulamentul examenului de aptitudini, prin acordarea unor șanse egale tuturor candidaților care se înscriu la examenul de aptitudini și care, din motive independente de voința lor, nu se pot prezenta la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini.
Astfel, se va acorda posibilitatea recunoașterii probelor de examen, pentru care s-a obținut minim nota 6 și în cadrul sesiunilor extraordinare.
De asemenea, pentru respectarea reglementărilor în domeniul GDPR, nu mai sunt solicitate la cele două fotografii tip C.I
Modificările mai sus menționate sunt evidențiate la art. 10, alin. (6) și art.11, alin. (6), art.15, alin. (2), lit g).
Forma finală a Regulamentului examenului de aptitudini, documentul care a fost actualizat și pe site-ul CECCAR, o găsiți <<aici>>.
Totodată, prin Hotărârea Consiliului superior al CECCAR din 08 iunie 2023 s-a aprobat organizarea unei noi sesiuni extarordinare a examenului de aptitudini, în perioada 10, 11 si 12 noiembrie 2023.