Procedura de acordare a facilităților pentru întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 712 din 15 iulie 2022 a fost publicată HG nr. 876/2022 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin HG nr. 585/2016. Actul normativ introduce dispoziții care să soluționeze unele dificultăți întâmpinate în implementarea acesteia și care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de OUG nr. 33/2022 pentru modificarea și completarea legii menționate. Principala noutate adusă de HG nr. 876/2022 este introducerea unei proceduri de acordare a facilităților pentru întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție. În acest sens, aceste structuri trebuie să depună, la autoritățile administrației publice locale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, o cerere însoțită de un memoriu justificativ, din care să rezulte necesitatea și oportunitatea acordării acestor facilități.

Potrivit noului act normativ, instruirea personalului de specialitate, cu privire la clauzele sociale care pot fi cuprinse în caietele de sarcini destinate contractelor rezervate, va fi asigurată de autoritățile publice.


Citește mai mult în CECCAR Business Magazine