Comisia Europeană a găzduit o conferință pe tema evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale la nivel global
De luni, 27 septembrie, până miercuri, 29 septembrie, Comisia Europeană a organizat o conferință online cu privire la consecințele fiscale și distributive ale evaziunii fiscale și ale evitării obligațiilor fiscale la nivel global. Mulți participanți au recunoscut că amploarea fenomenului transfrontalier de evitare a obligațiilor fiscale este suficientă pentru ca acesta să devină o prioritate și au subliniat lipsa informațiilor disponibile cu privire la acest fenomen. Aceștia și-au exprimat aprecierea cu privire la acordul UE aprobat recent referitor la raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CBCR), considerându-l un pas înainte în direcția corectă, însă au evidențiat că sunt necesare unele îmbunătățiri. Gabriel Zucman, directorul Observatorului fiscal european, a amintit că aproximativ 35% dintre profiturile mutate în paradisuri fiscale provin din UE și că multinaționalele din SUA sunt responsabile pentru aproximativ jumătate din toate profiturile mutate în paradisurile fiscale.
Săptămână decisivă pentru acordul global privind impozitarea
S-au intensificat discuțiile în această perioadă premergătoare ședinței decisive din 8 octombrie a Cadrului Inclusiv a OECD/G20 cu privire la BEPS, în cadrul căreia se așteaptă ca statele să soluționeze ultimele aspecte ale reformei fiscale globale. Subiectul a fost discutat miercuri, 29 septembrie, în timpul conferinței miniștrilor de finanțe ai statelor G7. Marea Britanie, actuala deținătoare a președinției grupului, a declarat că există „o înțelegere comună” asupra unor aspecte importante și un angajament pentru implementare. În aceeași zi, în timpul conferinței Comisiei Europene cu privire la evitarea obligațiilor fiscale, Benjamin Angel, director al DG TAXUD, a afirmat că statele au fost „foarte aproape” de un acord și că separările constituie în acest moment punctul central al negocierilor. Acesta s-a declarat „optimist” cu privire la faptul că toate statele UE se vor alătura acordului. Irlanda așteaptă să primească un text revizuit până la începutul săptămânii viitoare și probabil va susține acordul dacă există „certitudine și stabilitate” că rata propusă pentru Pilonul II nu va depăși 15%. De asemenea, Irlanda dorește ca firmele naționale să poată îndeplini în continuare condițiile pentru rata de impozitare de 12,5% și să nu se confrunte cu noi sarcini fiscale aplicate vânzărilor din afara granițelor. O altă incertitudine care planează asupra discuțiilor este măsura în care SUA pot implementa acordul privind Pilonul I, având în vedere unele comentarii recente referitoare la posibilitatea blocării de către Congresul SUA a ratificării unui tratat de implementare. Cu toate acestea, Janet Yellen, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, a sugerat, marți, 28 septembrie, că există posibilitatea adoptării acordului privind Pilonul I fără ca Senatul să aprobe tratatul.
Anguilla, Dominica și Seychelles, eliminate din lista neagră europeană a paradisurilor fiscale
Se preconizează că în cadrul întâlnirii de marți, 5 octombrie, din Luxemburg, Consiliul Ecofin va elimina Anguilla, Dominica și Seychelles din lista neagră europeană a paradisurilor fiscale. Decizia a fost adoptată miercuri, 29 septembrie, în cadrul întâlnirii ambasadorilor statelor membre la UE. Aceste state vor fi incluse în lista gri a jurisdicțiilor cu riscuri fiscale, dar care s-au angajat să ia măsuri corective. Samoa Americană, Fiji, Guam, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane și Vanuatu vor rămâne pe lista neagră. Deși Turcia nu a îndeplinit toate dispozițiile stabilite de Consiliul Ecofin în luna februarie, aceasta va rămâne în lista gri europeană.
Consiliul UE a acordat votul final referitor la raportarea publică pentru fiecare țară în parte
Marți, 28 septembrie, Consiliul și-a adoptat poziția la prima citire a directivei privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte (CBCR), pregătind calea pentru aprobarea finală a acesteia. Cipru și Suedia au votat împotriva proiectului, iar Republica Cehă, Irlanda, Luxemburg și Malta s-au abținut. Aceste șase state membre, plus Croația și Ungaria, au anexat textului legislativ o declarație în care au criticat baza legală a directivei, argumentând că scopul și conținutul propunerii sunt legate de acte administrative fiscale. Aprobarea formală de către Parlamentul European constituie următorul pas înainte ca directiva să intre în vigoare.
Parlamentul European: Recomandări pentru o impozitare justă și mai simplă
Comisia ECON a Parlamentului European pregătește recomandări pentru Comisia Europeană cu privire la o impozitare justă și mai simplă care să sprijine redresarea. Europarlamentarul Luděk Niedermayer (EPP, Republica Cehă) și-a publicat proiectul de raport marți, 28 septembrie, în care consideră bine-venit Planul de acțiune al Comisiei privind impozitarea justă și mai simplă, publicat la 15 iulie 2020, dar propune și idei noi. De exemplu, recomandă Comisiei Europene ca până în 2022/2023 să se îndrepte spre adoptarea unei singure proceduri europene de înregistrare în scopuri de TVA și a unui singur cod european de TVA, să evalueze opțiunea de a introduce un regim paneuropean de impozitare a profiturilor pentru micile întreprinderi, să asigure o stabilire mai consecventă a rezidenței fiscale și să elaboreze un Act constitutiv referitor la drepturile contribuabililor. Raportul sugerează și stabilirea unui standard comun armonizat pentru facturarea electronică și analizarea posibilității unei introduceri graduale a facturării electronice obligatorii la nivelul UE.
CE a publicat o foaie de parcurs pentru un viitor cadru general european privind impozitul reținut la sursă
Marți, 28 septembrie, Comisia Europeană și-a publicat foaia de parcurs pentru o viitoare directivă privind un nou sistem european pentru evitarea dublei impozitări și prevenirea abuzurilor fiscale în domeniul impozitului reținut la sursă, planificat pentru ultimul trimestru din 2022. Comisia analizează trei opțiuni: de a stabili formulare și proceduri europene standardizate pentru solicitările de restituire a impozitului reținut la sursă, de a stabili un sistem comun european de sine stătător de scutiri la sursă sau de a solicita o raportare și un schimb ulterior obligatoriu de informații privind beneficiarii reali într-o manieră automată.
Maria Elena Scoppio, desemnată director al DG TAXUD
Miercuri, 29 septembrie, Comisia Europeană a desemnat-o pe Maria Elena Scoppio în funcția de director pentru Impozitare indirectă și administrație fiscală în cadrul Direcției Generale pentru Impozitare și Uniune Vamală (DG TAXUD). În prezent, Maria Elena Scoppio coordonează propunerile legislative în domeniul impozitării directe și indirecte în Cabinetul comisarului european pentru impozitare, Paolo Gentiloni. Din 2004 până în 2017 a fost membră a Cabinetului pentru comisarii Moscovici, Šemeta și Kovács. Anterior, Maria Elena Scoppio a fost director de departament în DG TAXUD, având ca atribuții elaborarea politicii UE în domeniul TVA și a politicii privind impozitarea digitală.
Sursă foto: European Tax Adviser Federation – ETAF