Modificări la schema de ajutor de stat privind stimularea investițiilor cu impact major în economie

A fost majorat bugetul maxim al schemei și s-a eliminat procedura de verificare la fața locului

În Monitorul Oficial nr. 702 din 15 iulie 2021 a fost publicată HG nr. 760/2021 privind modificarea HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Actul normativ operează o majorare a bugetului maxim al schemei, respectiv de la valoarea de 4.070 milioane lei la valoarea de 6.380 milioane lei (echivalentul a aproximativ 1.450 milioane euro). De asemenea, prin HG 760/2021 se elimină, până la 31 decembrie 2021 inclusiv, o etapă din cadrul soluționării cererilor de plată, respectiv efectuarea verificării la fața locului a existenței activelor și a conformității declarațiilor/documentelor aferente cheltuielilor efectuate de întreprindere. Prevederea se va aplica și pentru cererile de plată aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.