MF propune completarea unor reglementări contabile

Este vorba despre o serie de clarificări la prevederile OMF nr. 2.048/2022

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat și publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de Ordin pentru reglementarea unor aspecte contabile, document prin care au fost aduse o serie de clarificări la prevederile OMF nr. 2.048/2022. MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin OMF nr. 2.048/2022 privind completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici au fost preluate prevederile obligatorii cuprinse în Directiva (UE) 2021/2101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 429 din data de 1 decembrie 2021.

Prevederile ordinului menționat au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, iar primele informații prezentate în temeiul acestuia vor fi raportate în cursul anului 2024, fiind aferente situațiilor financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2023.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine