11.03.2020 – ANUNȚ IMPORTANT
Astăzi Consiliul superior, prin Hotărârea nr. 20/563 a dispus următoarele:
- amânarea desfășurării examenului de aptitudini programat a avea loc în perioada 13 și 15 martie 2020 până la o dată ce va fi stabilită ulterior.
- taxa de înscriere achitată de candidații înscriși la examenul de aptitudini din perioada 13 și 15 martie 2020 rămâne valabilă pentru următoarea sesiune a examenului.
- suspendarea cursurilor de pregătire profesională continuă pentru membri și a celor pentru pregătirea stagiarilor, programate la nivelul filialelor până la o dată ce se va stabili ulterior.
- suspendarea programului cu publicul în toate filiale CECCAR, începând cu data de 12 martie 2020, până la o dată ce va fi anunțată ulterior. Excepție vor face situațiile care impun prezența membrilor la filialele CECCAR, în acest caz se vor face programări prin intermediul adresei de e-mail disponibile pe site-ul filialei de care aparține persoana în caz, prin specificarea explicită a motivului.
- continuarea procesului electoral, la filialele la care este cazul.
Membrii care vin la filială conform programărilor vor completa Declarația atașată <<click aici>>
***
Având în vedere ultimele comunicări oficiale ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență legate de măsurile pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus, precum și faptul că la nivelul unora dintre filiale procesul electoral se află în plină desfășurare (până pe data de 18 martie inclusiv), se iau următoarele măsuri:
– Toți membrii care se prezintă la vot vor completa și semna declarația atașată <<click aici>>. Această declarație este anexă la Hotărârea nr. 6 / 09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus – art.11. emisă de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.