Finanțări de până la 50.000 de euro pentru IMM-urile din regiunea București-Ilfov, în vederea atingerii unei intensități digitale ridicate

Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI) urmează să lanseze, în luna mai, potrivit calendarului orientativ pe anul 2025 privind lansarea finanțărilor europene prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027, apelul de proiecte dedicat sprijinului pentru atingerea unei intensități digitale ridicate în IMM. Apelul este dedicat IMM-urilor și microîntreprinderilor cu sediul social în regiunea București-Ilfov. Potrivit aceluiași calendar, Ghidul aferent va fi publicat în luna martie.

Bugetul alocat apelului de proiecte este 5 milioane euro (FEDR și bugetul de stat), reprezentând 50% din alocarea totală aferentă acțiunii, iar valoarea finanțării unui proiect este cuprinsă între 25.000 și 50.000 euro.

Apelul va finanța, printre altele:  achiziția de echipamente hardware TIC și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv activități de instalare, configurare, punere în funcțiune, justificate din punct de vedere al implementării proiectului; ▪ realizarea rețelei LAN/WiFi necesare pentru implementarea proiectului; ▪ achiziția de aplicații software/licențe necesare pentru implementarea proiectului; ▪ achiziția și furnizarea de echipamente și dispozitive mobile cu conexiune la internet pentru cel puțin 20% din angajați; ▪ achiziția de servicii social media pe perioada de implementare a proiectului;  achiziția de sistem de trimitere de facturi electronice pentru procesare automatizată; ▪ activități de instruire a personalului pentru operarea și monitorizarea sistemelor IT achiziționate prin proiect și a personalului care va asigura mentenanța acestora, dacă este cazul, sau achiziția de servicii de suport IT; ▪ dezvoltarea, implementarea și/sau optimizarea unei platforme de comerț electronic pentru a crește vânzările online ale întreprinderii. 

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.   

Leave your comment