Executivul a modificat reglementările privind emiterea Certificatelor de Situație de Urgență

Executivul, a adoptat, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), modificarea și completarea reglementărilor privind eliberarea Certificatelor de Situație de Urgență prin includerea lunii aprilie ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici.

„Revenim asupra metodologiei de eliberare a Certificatelor de Situație de Urgență, lărgind aria de aplicabilitate pentru a veni în spriijnul operatorilor a căror activitate a fost afectată de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2. (…) Ne dorim ca un număr cât mai mare de operatori economici aflați în dificultate să intre în posesia unui astfel de certificat, care să le permită reintrarea în circuitul economic și continuarea activității, fiecare dintre ei reprezentând un pion în relansarea economiei românești”, a spus ministrul de resort, Virgil Popescu, citat într-un comunicat al MEEMA.

Actul normativ modifică art. 3 al OUG nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative și art. 6, lit. a) din OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările si completările ulterioare, introducând luna aprilie în descrierea condițiilor de solicitare a Certificatului de Situație de Urgență.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine