Completări la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; se are în vedere combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale UE prin mijloace de drept penal

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, act normativ care are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.241/2005, în scopul transpunerii dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. d) din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale UE prin mijloace de drept penal. Astfel, potrivit noului act normativ, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10 milioane euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, prin: a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA; b) nedivulgarea de informații privind TVA, atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii; c) prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA. De asemenea, se pedepsește și tentativa la această infracțiune.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo