ANAF: Precizări privind depunerea declarației de mențiuni

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.

„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo