ANAF: Formularul „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale, în consultare publică

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin pentru aprobarea formularului tipizat „Proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor” utilizat în activitatea de verificare a situației fiscale personale.

Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că verificarea situației fiscale personale cu privire la impozitul pe venit reprezintă ansamblul activităților desfășurate de organul fiscal având ca obiect examinarea totalității drepturilor și a obligațiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie și a altor elemente relevante pentru stabilirea situației fiscale reale a persoanei fizice verificate și se realizează în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile OPANAF nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora.

Potrivit prevederilor art. 336 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nerespectarea de către persoana supusă verificării situației fiscale personale a obligației de a depune declarația de patrimoniu și de venituri, potrivit art. 138 alin. (7), constituie contravenție și se sancționează cu amendă conform art. 336 alin. (2) lit. i) din același act normativ. Până la data reorganizării ANAF prin HG nr. 174/2020, competența de exercitare a verificării situației fiscale personale era stabilită prin OPANAF nr. 3.695/2015, cu modificările și completările aduse prin OPANAF nr. 1.817/2017. Potrivit acestor reglementări, organe fiscale competente în efectuarea verificării situației fiscale personale erau:  Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice pe întregul teritoriu al țării; ▪ organele de inspecție fiscală din cadrul structurilor fiscale teritoriale (administrațiile județene ale finanțelor publice) în a căror rază se află domiciliul fiscal al persoanelor fizice verificate.

Prin OPANAF nr. 967/2020 și nr. 968/2020 privind aprobarea structurilor organizatorice ale Direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov, respectiv București, s-au înființat în cadrul aparatului propriu al direcțiilor generale regionale, în subordinea directorului executiv – inspecție fiscalǎ, serviciile verificǎri fiscale (prin preluarea activității operaționale și a personalului serviciilor verificări fiscale care până la data reorganizării erau în structura DGCVPF). După reorganizare, ca urmare a emiterii OPANAF nr. 2.778/2020, competența de exercitare a verificării situației fiscale personală pe întregul teritoriu al țării revine Direcției Generale Control Venituri Persoane Fizice și direcțiilor generale regionale a finanțelor publice prin serviciile verificări fiscale din cadrul acestora.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine