Conferință CECCAR Bihor & Asociația Firmelor Bihorene: „Parteneriat pentru reziliență: mediul de afaceri, profesia contabilă și autoritățile locale”

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) Filiala Bihor, în colaborare cu Asociația Firmelor Bihorene, organizează joi, 27 octombrie a.c., începând cu ora 10.00, la Cetatea Oradea, conferința cu tema Parteneriat pentru reziliență: mediul de afaceri, profesia contabilă și autoritățile locale.

Evenimentul pune în valoare importanța parteneriatului dintre mediul de afaceri, profesia contabilă și autoritățile locale pentru dezvoltarea unei economii reziliente. Valorificând relația de încredere dintre liber-profesionistul contabil și antreprenor, profesia contabilă este cea care facilitează armonizarea obiectivelor și intereselor mediului de afaceri cu cele ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale.

Reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului de business și liber-profesioniști contabili, membri CECCAR, vor dezbate, împreună, temele conferinței, pentru a identifica direcțiile de acțiune și modalități eficiente de colaborare pentru a asigura bunăstarea socio-economică la nivelul  județului, în interes public.

Accesul la eveniment este gratuit. Membrii CECCAR și antreprenorii din județul Bihor pot participa la conferință prin completarea formularului de înscriere