Sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă (Programul Kurzarbeit), prelungit până la 31 decembrie 2022

Guvernul a aprobat, printr-o OUG, prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a aplicării măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, destinată atât angajatorilor, precum și altor entități economice care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, generată de creșterea atei inflației și de scăderea puterii de cumpărare, dar și în contextul conflictului armat din Ucraina. Reamintim că așa-numitul Program Kurzarbeit a fost inițiat de Guvern în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aplicându-se pe perioada stării de urgență/alertă, dar și timp de 3 luni după încetarea acesteia, respectiv până la 8 iunie a.c.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), pentru a asigura în continuare menținerea locurilor de muncă și pentru prevenirea creșterii șomajului, noua ordonanță de urgență adoptată de Guvern prevede acordarea în continuare a indemnizației de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaților afectați de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă. Indemnizația este suportată de angajator, se achită la data plății salariului lunii respective și se decontează din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine