CE propune stimulente fiscale pentru capitaluri proprii pentru a ajuta întreprinderile să se dezvolte

Comisia Europeană (CE) a propus o indemnizație pentru reducerea tendinței de favorizare a îndatorării (DEBRA), pentru a ajuta întreprinderile să acceseze finanțarea de care au nevoie și să devină mai reziliente, informează Executivul comunitar, într-un comunicat. „Această măsură va sprijini întreprinderile prin introducerea unei indemnizații care va acorda capitalurilor proprii același tratament fiscal ca și îndatorării”, se menționează în comunicat. Propunerea prevede că majorările capitalului propriu al unui contribuabil de la un an fiscal la altul vor fi deductibile din baza sa de impozitare, la fel ca în cazul îndatorării.

Această inițiativă face parte din strategia UE privind impozitarea întreprinderilor, care urmărește să asigure un sistem fiscal echitabil și eficient în întreaga UE și contribuie la uniunea piețelor de capital, făcând finanțarea mai accesibilă întreprinderilor din UE și promovând integrarea piețelor naționale de capital într-o veritabilă piață unică.

În prezent, normele fiscale favorizează îndatorarea în cadrul sistemului de impozitare a societăților, întreprinderile putând deduce dobânda aferentă unei finanțări prin îndatorare – dar nu și costurile legate de finanțarea prin capitaluri proprii –, ceea ce poate stimula întreprinderile să acumuleze datorii în loc să majoreze capitalul propriu pentru a-și finanța creșterea. Nivelurile excesive de îndatorare fac ca întreprinderile să fie vulnerabile la schimbările neprevăzute din mediul de afaceri. Gradul total de îndatorare a societăților nefinanciare din UE s-a ridicat la aproape 14,9 mii de miliarde euro în 2020 sau 111% din PIB.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine