Proiectul de lege care stimulează investițiile românilor la bursă a fost aprobat de Camera Deputaților

Proiectul de lege care crește atractivitatea pieței de capital prin simplificarea birocrației și regimului fiscal pentru investitorii individuali la bursă a fost aprobat miercuri, 20 aprilie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Potrivit unui comunicat al inițiatorilor actului normativ, documentul, care modifică și completează Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, vizează reducerea impozitului pe câștig din tranzacții de la 10% la 1%, pentru titluri deținute mai mult de un an, respectiv 3% pentru titluri deținute mai puțin de un an, implementarea unui sistem de reținere la sursă și eliminarea obligativității de declarare/compensare a pierderilor, așa cum este în prezent.

„Stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru investitorii pe piața de capital este (…) un mare pas înainte spre o economie românească competitivă și puternică. Totodată, inițiativa noastră este perfect complementară măsurilor de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): finalizarea listării unui pachet de până 15% din acțiunile Hidroelectrica, până în al doilea trimestru din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătățire a guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, respectiv o schemă de minimis pentru susținerea listării IMM-urilor românești”, a declarant Sebastian Burduja, inițiatorul proiectului legislative.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.