România a ratificat Convenția multilaterală pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor

A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 28/2022 Legea nr. 5/2022 privind ratificarea Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017.

Potrivit Expunerii de motive a actului normativ, Convenția multilaterală are rolul de a modifica acordurile fiscale încheiate între două sau mai multe părți la un acord fiscal. Aceasta nu va funcționa în același mod ca un protocol de modificare a unui singur acord fiscal în vigoare prin care se modifică în mod direct textul acordului respectiv. În schimb, prevederile Convenției multilaterale se vor aplica concomitent cu cele ale acordurilor fiscale în vigoare, modificând aplicarea acestora. Ca rezultat, în timp ce pentru scopuri interne, unele părți la Convenția multilaterală pot dezvolta versiuni consolidate ale acordurilor fiscale în vigoare, astfel cum au fost acestea modificate de Convenția multilaterală, altele pot să nu facă acest lucru, întrucât consolidarea acordului fiscal cu noile modificări nu este o condiție obligatorie pentru aplicarea Convenției multilaterale.

Convenția multilaterală a intrat în vigoare la 1 iulie 2018 pentru cinci dintre statele semnatare, iar pentru statele semnatare care îndeplinesc ulterior procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a documentului, aceasta va intra în vigoare după trei luni de la depunerea de către acestea a instrumentului lor de ratificare, acceptare sau aprobare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo