Ministerul Finanțelor propune modificări la o serie de reglementări contabile

Ministerul Finanțelor a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin  pentru reglementarea unor aspecte contabile. Unul dintre aspectele reglementate de acest proiect vizează tratamentul contabil aplicabil operațiunilor determinate de racordarea utilizatorilor la rețeaua electrică. Astfel, potrivit legislației specifice, aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2021, instalațiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanțate de utilizatori, sunt în proprietatea acestora și sunt exploatate de operatorii de rețea. Instalațiile rezultate în urma lucrărilor de racordare, finanțate de operatorii de rețea, sunt în proprietatea acestora. În aceste condiții, avându-se în vedere că activele reprezentate de instalațiile de racordare la rețeaua electrică sunt, potrivit legii, fie în proprietatea utilizatorilor, fie a operatorilor de rețea, în funcție de modalitatea de finanțare a acestora, inițiatorii proiectului propun completarea în mod corespunzător a reglementărilor contabile.

„Astfel, instalațiile de racordare la rețeaua electrică, realizate începând cu data de 1 ianuarie 2021, sunt recunoscute din punct de vedere contabil drept imobilizări corporale de către entitatea care le are în proprietate. În ceea ce privește dreptul de utilizare, conform legii, al instalațiilor finanțate de către utilizatori și exploatate de către operatorii de rețea, se propune ca acesta să se înregistreze de către operatorii de rețea în conturi în afara bilanțului”, se menționează în Referatul de aprobare a actului normativ.

Un alt aspect avut în vedere de acest proiect de Ordin se referă la reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014. Inițiatorii propun ca, în cazul în care societatea la care sunt deținute participațiile își reduce capitalul social ca urmare a acoperirii pierderii contabile reportate sau a altor pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii și acoperite din capitalul social, micșorarea numărului de acțiuni deținute sau reducerea valorii lor nominale, după caz, să se evidențieze în contabilitatea entității care deține participațiile pe seama conturilor de active corespunzătoare naturii participației deținute, respectiv de cheltuieli financiare.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine